Polițiștii se pregătesc de proteste, nemulțumiți de înghețarea salariilor

Distribuie mai departe

Nemulțumite de înghețarea salariilor, patru sindicate ale polițiștilor au anunțat că vor începe de luni protestele. Astfel, potrivit unui comunicat semnat de liderii sindicatelor Europol, Pro Lex, Decus și Diamantul, începând din 11 ianuarie oamenii legi nu vor mai aplica amenzi, ci doar sancțiunea avertismentului scris sau verbal prevăzută în ordonanța privind regimul contravențiilor, informează Hotnews.

De asemenea, din 18 ianuarie nu vor mai comunica deciziile de carantinare/izolare și nu vor mai verifica persoanele în cazul cărora se impun aceste măsuri. De asemenea, nu vor mai face ore suplimentare și nu vor mai asigura permanența de la domiciliu.

Citește și Polițist condamnat la un an de închisoare pentru acte de tortură, numit manager al Institutului de Transplant Renal din Cluj

Din 25 ianuarie, polițiștii spun că, dacă nu se vor revizui prevederile legale în ceea ce le privește drepturile, vor asigura doar urgențele.

„In 31 decembrie a fost un protest și protestele vor continua, pentru că colegii nostri nu mai sunt dispuși să accepte bătaia de joc la care au fost supuși. De luni, 11 ianuarie, vom apela la foarte multe avertismente, vom fi foarte întelegători cu cei care încalca legea”, a declarat la Realitatea plus Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol.

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.