Mihai Căldăraru, un tânăr crescut în orfelinate, ajută la rândul său orfanii și bătrânii nevoiași

Distribuie mai departe

Mihai Căldăraru este un tânăr de 33 de ani, din București, care și-a învins destinul. Mai mult de jumătate din viață a petrecut-o prin orfelinate, unde a fost abandonat de părinți imediat după naștere. Chinurile prin care a trecut la orfelinat, bătăile și abuzurile au lăsat o dâră adâncă în sufletul său. Totuși, aceste încercări l-au ambiționat să-și îndeplinească visul, acela de a ajuta și de a aduce bucurie copiilor care au trecut prin aceleași suferințe ca el.

Tânărul a ajuns să urmeze cursurile unei Şcoli de Arte şi Meserii, după care a urmat Şcoala Populară de Artă şi un curs de inspector de resurse umane. Abia după ce a părăsit orfelinatul, a putut înțelege drama copiilor instituționalizați, așa că și-a dedicat timpul, energia, resursele interioare pentru ajutorarea acestora. Prima slujbă a fost aceea de ajutor într-un restaurant, la spălat de vase.

Absolvent al Facultatății de jurnalism ,,Hiperyon”, Mihai Căldăraru împreună cu alţi doi prieteni proveniţi tot din centrele de plasament au înfiinţat Asociaţia MicNews și două publicații, cu ajutorul cărora a desfășurat mai multe proiecte, printre care se numără taberele la mare şi la munte pentru copii defavorizaţi, campaniile naţionale „Sărăcia Distruge Omenia”, „Rechizite pentru viitorul tău” etc.

Din anul 2011 s-a dedicat celor nevoiași. Mihai Căldăraru nu cere bani! Tot sprijinul cerut pentru cei nevoiași constă în alimente, haine, dulciuri și alte produse de strictă necesitate. Munca de ajutorare a celor nevoiași are și o răsplată pe măsură, spune Mihai!

Citește și Istoricul și misiunea Societății Naționale de Cruce Roșie din România

Mihai Căldăraru este un om mic, dar cu un suflet mare și o minte ageră, care a reușit să se remarce prin muncă, seriozitate și caritate. Prin investigațiile și anchetele sale sociale a schimbat mentalități şi a venit în ajutorul copiilor abandonați, abuzați și bolnavi. Iar cea mai mare recompensă pentru el este zâmbetul de pe chipul celor nevoiași.

Dorind să aducă speranța unor zile mai bune, în aceste timpuri pline de încercări, Mihai Căldăraru se află acum în plină campanie umanitară, unde încearcă să adune sponsorizări pentru a le oferi celor care nu au posibilități financiare şi trăiesc la limita sărăciei.

Campania Umanitară DIN CE DAI ÎȚI CLĂDEȘTI ÎN RAI, demarată în mai multe comune din județul Teleorman, în Târgul Mureș și Comună Band.

Cine dorește să-l ajute în activitatea sa, cu donații în alimente, îmbrăcăminte sau produse pentru copiii sau bătrânii defavorizați, îl poate contacta la nr. de tel. 0722.70.70.22.
Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.