Un cerb este căutat de poliție în Cehia după ce a fugit cu pușca vânătorului

Distribuie mai departe

Poliția din Cehia a anunțat marți că este în căutarea unui cerb care a fugit săptămâna trecută cu o pușcă, „din fericire descărcată”, în coarne, potrivit AFP.

Cerbul a fugit cu pușca prinsă în coarnele sale în timpul unei partide de vânătoare în apropiere de localitatea Horni Plana (sud-vest).

„Cerbul a fost surprins de un câine. S-a ridicat și s-a repezit asupra vânătorului trecând prin fața lui și rupându-i mâneca stângă a hainei”, a afirmat poliția regională, pe site-ul său.

Citește și Polonia a descoperit nurci infectate cu SARS-CoV-2

„Pușca agățată pe umărul stâng al vânătorului, din fericire descărcată, a alunecat pe coarnele cerbului și a dispărut cu animalul”, a adăugat poliția.

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.