Slovacia a început operaţiunea de testare a întregii populaţii

Distribuie mai departe

În două etape de testare pentru Covid-19 practic a întregii populaţii, prin teste antigen rapide care dau rezultatul în mai puţin de 15 minute, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Prima etapă va dura până duminică, 1 noiembrie, iar cea de-a doua va avea loc în weekendul următor, între 6 şi 8 noiembrie, când persoanele testate weekendul acesta vor fi retestate.

Cei care nu doresc să participe la acest program de testare au ca alternative fie să prezinte un test PCR negativ efectuat la un centru privat, fie să se autoizoleze la domiciliu timp de o săptămână.

Această a doua alternativă a fost criticată de preşedinta Zuzana Caputova, care în plus a susţinut criticile conform cărora centrele de recoltare a probelor nu dispun toate de personal calificat.

Sunt scutiţi de testare cei care până joi, 29 octombrie, au fost testaţi negativ în laboratoarele private şi minorii cu vârste sub 10 ani.

Citește și Belgia, Danemarca, Italia şi Slovenia impun noi restricții în contextul pandemiei

Operaţiunea de testare a populaţiei a fost organizată pe colegii electorale şi este condusă de armată, care a mobilizat pentru aceasta circa 8.000 de soldaţi şi coordonează fluxul de informaţii. Vor participa de asemenea 50 de medici militari austrieci, precum şi personal medical şi civil.

Guvernul le-a cerut studenţilor la medicină din anii terminali, precum şi cursanţilor şcolilor sanitare specializaţi în prim-ajutor să se implice în operaţiune, în schimbul unei remuneraţii de 7 euro pe oră, plus o primă de risc de 20 de euro pentru fiecare caz de COVID-19 pe care-l descoperă.

Slovacia (5,4 milioane de locuitori) a înregistrat în ultimele 24 de ore 3.363 de cazuri de COVID-19, un record zilnic. De la începutul pandemiei totalul infectărilor depăşeşte 55.000, dintre care 212 decese.

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!