Cristian Coroiescu este noul președinte al filialei județene a ALDE, după demisia lui Moloț

Distribuie mai departe

„Negocierile de la București pentru stabilirea listelor comune ale candidaților ALDE și PRO ROMÂNIA din județul Hunedoara, pentru Parlamentul României, s-au soldat cu un eșec pentru ALDE Hunedoara. Mircea Ioan Moloț a obținut doar locul 2 pe listele pentru CD, nicidecum prima poziția 1 la Senat așa cum și-a dorit. Nici ceilalți 4 demisionari din ALDE Hunedoara nu au obținut locurile eligibile pe care le-au solicitat, în consecință, nu se vor înscrie în PRORomânia.

Citește și Călin Popescu Tăriceanu și-a dat demisia din ALDE

Liber de sarcini politice și administrative, Mircea Ioan Moloț poate de acum să ducă o viață tihnită de pensionar.

Odată cu demisia lui Mircea Ioan Moloț, conducerea filialei județene ALDE Hunedoara a fost preluată de consilierul local din Călan, Cristian Coroiescu”, informează televiziunea locală UNU TV.

Cristian Cornel Coroiescu s-a născut pe 23 noiembrie 1984, în Hațeg. Președinte de Asociație de proprietari din 2014 până în prezent, președinte al clubului de fotbal Victoria Călan (2014 – 2019) şi vicepreședinte Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara (2018 – 2019). În plan personal este administrator de firmă şi manager Artima (2018 – 2019).

Fost membru PNL, președinte al Tineretului Național Liberal – Călan, de unde a demisionat în septembrie 2019. În prezent este președintele filialei Călan a ALDE.

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!