Patru judecători confirmați cu COVID-19 la Curtea de Apel Târgu Mureş – alţi cinci şi un grefier, izolaţi la domiciliu

Distribuie mai departe

Curtea de Apel Târgu Mureş a anunţat, luni, că patru judecători ai instanţei au fost diagnosticaţi cu COVID-19 în ultimele zile, alţi patru judecători, contacţi direcţi, se află în carantină, iar un alt magistrat şi o grefieră sunt autoizolaţi la domiciliu având membri de familie testaţi pozitiv, informează Agerpres.

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş a arătat, într-un comunicat de presă, că primul caz pozitiv s-a înregistrat în data de 14 octombrie, iar în urma anchetei epidemiologice, o parte a colegilor cu care acesta a intrat în contact direct au rămas în izolare la domiciliu.

Potrivit comunicatului, luni, trei judecători ai instanţei au fost diagnosticaţi cu COVID-19, alţi patru magistraţi fiind în carantină, iar două anchete epidemiologice sunt în derulare pentru stabilirea numărului celor care urmează să intre în carantină la domiciliu.

Citește și Judecătorii au respins validarea mandatului de primar al Sibiului pentru Astrid Fodor

De asemenea, a arătat Curtea de Apel Târgu Mureş, un judecător şi un grefier sunt în autoizolare la domiciliu, fiind nominalizaţi pe lista contactelor directe ale membrilor de familie diagnosticaţi cu COVD-19.

„Imediat ce s-a adus la cunoştinţa conducerii Curţii de Apel Târgu Mureş primul diagnostic cu COVID-19, s-au făcut demersuri, în regim de urgenţă, dată fiind situaţia excepţională cu care ne confruntăm şi, în cursul zilei de 15 octombrie 2020, s-au efectuat proceduri de dezinsecţie şi igienizare generală a sediului instanţei. Curtea de Apel Târgu Mureş nu şi-a suspendat activitatea, însă a adoptat măsurile necesare pentru igienizarea spaţiilor şi pentru protecţia sanitară a persoanelor care se prezintă la sediul instanţei”, se arată în comunicatul de presă.

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.