VIDEO Octavian Donțu despre turismul zonal hunedorean: Dacă ar avea străinii ce avem noi s-ar lăuda zi și noapte

Distribuie mai departe

Octavian Donţu, născut în 20 octombrie 1932, comuna Ariceştii Rahtivani, Prahova, medic primar de medicină generală, medic de familie şi instructor în medicina familiei, cetățean de onoare al orașului Călan, gratulat cu diplomă de excelență de către colegiul medicilor din România, este și un mare iubitor al istoriei naționale.

După absolvirea Facultății de Medicină din Cluj a fost repartizat prin repartiție ministerială în comuna Boșorod. Încă din primii ani de când a profesat aici începe construcția, împreună cu cetățenii, a unui dispensar modern. Tot în perioada aceea descoperă pasiunea pentru istorie, pe teritoriul comunei aflându-se mai multe obiective turistice, unele incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

Citește și Legenda fântânii fermecate din comuna Boșorod, sat Bobaia

În anul 1959, doctorul Octavian Donţu a chiar participat la cercetările din Comuna Boșorod cu tema „Originea poporului roman” în coordonarea Academiei Române, sub conducerea prof. doctor academician Ştefan-Marius Milcu.

„Noi nu știm românii să ne exploatăm tot ce avem. Dacă ar avea străinii ce avem noi s-ar lăuda zi și noapte”, afirma medicul Octavian Donțu în 2013.

Distribuie mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!