Vasile Dîncu: Cerem demiterea ministrului Educaţiei

Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Social-democraţii cer premierului demiterea ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a anunţat duminică preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu.

Dîncu a arătat, într-o conferinţă de presă, că anul şcolar începe sub semnul incertitudinii şi al unei „execrabile” comunicări publice, iar autorităţile sunt doar reactive, neavând un plan strategic.

„Situaţia se schimbă de la o zi la alta, iar planurile autorităţilor la fel. În cele mai multe situaţii, părinţii au primit informaţii despre cum vor începe copiii lor anul şcolar cu doar 2-3-4 zile înainte de a merge la şcoală. Un volum foarte mare de informaţii, unele contradictorii, a plecat dinspre preşedinte, premier, ministru al Educaţiei, ministrul Sănătăţii, şeful Grupului de Comunicare Strategică, primari, inspectori şcolari, directori de unităţi de învăţământ, diriginţi, profesori către părinţi şi elevi”, a spus Dîncu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, Ministerul Educaţiei a anunţat, în 15 iulie, lansarea ghidurilor metodologice pentru pregătirea modului de desfăşurare a noului an şcolar, însă la nici o săptămână de la prezentarea lor s-a explicat că acestea sunt pur „orientative”, nefiind aprobate prin ordin de ministru, deci nici obligatorii.

„Vineri, 11 septembrie, Grupul de Comunicare Strategică a transmis câteva recomandări pentru începerea anului şcolar, printre care a menţionat evitarea folosirii mijloacelor de transport în comun şi orientarea spre deplasarea pietonală, uitând, desigur, că sunt zeci de sate fără şcoli, iar copiii trebuie să parcurgă zeci de kilometri sau că în oraşele mari bună parte dintre şcoli sunt concentrate în zonele centrale, iar elevii care locuiesc în aşa-zisele zone metropolitane – până nu demult doar sate – au de parcurs şi ei distanţe apreciabile până la şcoală”, a mai spus Dîncu.

Citește și Ministrul Educației nu exclude ca școlile să rămână închise și în septembrie

El a adăugat că tot vineri, 11 septembrie, şcolarii şi părinţii au aflat că adeverinţele pentru (re)intrare în colectivitate nu sunt obligatorii decât la intrarea într-un nou ciclu, însă directorii unităţilor de învăţământ le ceruseră imperativ acest document.

„Vineri seara, cu doar 3 zile până la începerea anului şcolar, MEC publică ordinul de ministru prin care sunt precizate regulile de predare online. Dacă în toate comunicările oficiale se recomandă păstrarea distanţei fizice dintre persoane de cel puţin 1,5 m, când vine vorba de şcoală şi de apropierea începerii anului şcolar distanţa de siguranţă dispare, asta după ce MEC realizează că nu are soluţii pentru supraaglomerarea şcolară – 40% dintre elevi învaţă în şcoli în care educaţia are loc în două sau chiar trei schimburi”, a afirmat Dîncu.

„Este inadmisibil să avem peste jumătate dintre părinţi care au declarat, la mijlocul lunii august, după anunţarea scenariilor de începere a anului şcolar, că nu înţeleg cum începe şcoala; este o dovadă a eşecului de strategie şi a unei lipse de viziuni a actualei guvernări, dar şi a neînţelegerii nevoilor cetăţenilor. În acest condiţii, teama şi nesiguranţa au luat locul festivităţilor de deschidere şi florilor la începutul anului şcolar. În spatele comunicării execrabile se află însă lipsa de organizare, lipsa totală de strategie şi de proiect”, consideră Vasile Dîncu.




Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!