Polițist acuzat că a cerut mită peste un milion de euro, arestat preventiv

Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Tribunalul Bucureşti a emis sâmbătă un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele unui ofiţer de poliţie judiciară din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Decizia nu este definitivă, iar avocatul poliţistului a anunţat că va face contestaţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada februarie – aprilie 2020, Marius Aurelian Fleancu, în calitate de ofiţer poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar fi pretins de la o persoană, în mod repetat, suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz şi procurorul şef de secţie.

Banii ar fi fost pretinşi prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofiţerul fusese delegat să efectueze activităţi de urmărire penală, în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare.

Conform DNA, poliţistul s-ar fi angajat şi că va interveni la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă), astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse.


Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!