Repetenți, urmăriți penal, apărători ai violenței domestice, la conducerea unor Inspectorate Județene de Poliție

Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pe fondul acuzaților de abuz ale unor angajați din M.A.I. a revenit în atenția publică o investigație jurnalistică realizată de Constantin Marius pentru psnews.ro în 2019.

Psnews.ro a verificat studiile și trecutul polițiștilor care conduc Inspectoratele Județene de Poliție.

Alba Iulia

Dogaru Florin-Constantin conduce IPJ Alba, deși el nu a terminat nici Școala de Poliție și nici atât Academia de Poliție. Acesta s-a licențiat la Universitatea Politehnica din București, în 1994, iar în 1995 s-a angajat ca ofițer în cadrul Serviciului de Investigare a criminalității economice din IPJ Alba. Abia în 2004 a obținut licența în drept la Universitatea din Alba Iulia și din 2005 a avansat direct la funcția de șef al Serviciului de Investigare a criminalității economice.

Fără pregătirea necesară, el a ajuns ofițer și de-a lungul timpului a promovat în tăcere, cu diferite locuri calde în birourile Poliției Române.

Arad

Ioan Marcu Tamaș conduce IPJ Arad și are în spate o întreagă carieră în poliție, începută în 1989 când a terminat Școala militară de ofițeri ai Miliției din București. Între 95 și 2000 a studiat și Facultatea de Drept, la Universitatea Oradea, iar ulterior a făcut și un curs masterat de un an de zile, după cum reiese din CV.

Cea mai importantă funcție a sa este cea de șef Birou de Investigații Criminale, iar după aceea a ajuns adjunct al șefului Poliției Muncipiului Arad. În 2014 a câștigat concursul pentru șefia IPJ Arad.

Interesant este că în 2016, un agent de poliție a depus plângere la DNA împotriva lui Ioan Marcu Tamaș, acuzându-l de abuz în serviciu. Tot în 2016, într-un interviu pentru adevarul.ro, șeful IPJ Arad preciza că „nu sunt probleme locale” la inspectoratul de poliție. O poliție perfectă.

Argeș

Pieleanu Tudorel se află la conducerea IPJ Argeș din 2018 și nu este decât protejatul lui Carmen Dan, fostul ministru de Interne. Între 2011 și 2014, Carmen Dan și Tudorel Pieleanu au fost asociați la o firmă și au avut mai multe legături economice, precizează adevarul.ro.

De asemenea, Pieleanu a lucrat mulți ani la Poliția din Alexandria, iar în 2007 a condus această structură. Are în spate o întreagă carieră în Poliție, după ce a absolvit Academia în 1993, la vârsta de 26 de ani, deci a intrat la Academie abia la 21 de ani, după 3 ani de la terminarea liceului. Probabil nu a reușit din prima încercare.

În prezent, la conducerea instituției se află Neagoe Mihai Florin.

Bacău

Oprișan Vasile este polițist cu vechime, în 1988 a terminat Academia de Poliție, însă s-a remarcat abia în 2019 când a promovat violența împotriva femeilor, spunând că polițiștii nu pot face nimic dacă un bărbat lovește cu palma o femeie. El consideră că femeile lovite de bărbați exagerează și n-ar trebui să sune la 112.

Altfel, Oprișan Vasile este doar un alt polițist care a făcut carieră pentru că a stat în birouri la căldură. Ce mai poate fi spus despre un polițist care consideră că femeile agresate nu ar trebui să sune la Poliție? Probabil la fel ar fi făcut și în cazul de la Caracal.

Ulterior, Oprișan Vasile și-a cerut scuze pentru declarațiile sale, dar mai contează scuzele? El e doar unul dintre polițiștii care nu onorează uniforma și instituția. Evident că fostul ministru Carmen Dan n-a avut nicio intenție să-l dea afară din Poliție, însă în scurt timp, Oprișan Vasile va ieși la pensie, cu o sumă uriașă, plătită inclusiv de femeile din România, pe care nu vrea să le apere de violența domestică.

Botoșani

IPJ Botoșani este condus de Șerbănoiu Viorel, absolvent de ASE în 1992. A urmat cursuri de încadrare directă pentru ofițeri și a ajuns în Poliția Română. La IPJ Vrancea a lucrat la departamentul pentru combaterea fraudelor, având de partea sa pregătirea în domeniul economic.

A mai ocupat funcția de șef al IPJ Botoșani și între 2008 și 2012, iar în acel 2008, DNA Galați a deschis dosar penal împotriva sa și a altor doi polițiști, acuzându-i de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. Dar se pare că a scăpat de acuzații.

Însă interesant este că în 2018 hoții s-au dus chiar la locuința șefului IPJ Botoșani, de unde au furat bunuri în valoare de 20.000 de lei. Dacă nici locuința șefului IPJ nu e în siguranță, ce pretenții să mai aibă cetățenii?!

Brașov

Valentin Flucuș conduce IPJ Brașov, chiar dacă el a studiat Facultatea de Tehnologie a Construcțiilor de Mașini, absolvită în 1990. Doi ani mai târziu, s-a angajat ca ofițer de cercetări penale. Probabil în acele vremuri Poliția Română (încă un fel de Miliție) angaja numai ingineri. (…) Abia în 2001 s-a licențiat în Drept, dar nu spune în CV și la ce universitate din țară.

În 2017 a ajuns șef IPJ Brașov, iar ulterior președintele Iohannis l-a avansat în grad, fiind chestor de poliție, deși el nu a studiat nicio unitate de învățământ pentru formarae polițiștilor.

Cluj

IPJ Cluj este condus de Mircea Ioan Rus încă de la 1 ianuarie 2019. Acesta a studiat Academia de Poliție și are experiență la Biroul de Investigații Criminale.

În 2017, Mircea Ioan Rus a picat concursul pentru ocuparea funcției de șef al IPJ Cluj, după ce a luat nota 3 la examen. Un an mai târziu, a fost pus șef fără examen, prin ordin al ministrului Carmen Dan.

Știri de Cluj, Ziar de Cluj, Actual de Cluj și numeroase alte publicații confirmă informațiile.

Deputatul Claudiu Năsui afirma, cu privire la Mircea Rus, în 2019, conform Gazeta de Cluj: „În 2017 a picat examenul pentru șef al IPJ Cluj cu nota 3. În iulie 2018 a fost numit, fără examen, de Ministrul Carmen Dan. Este acuzat că ar fi nașul unui interlop clujean”

Constanța

Se pare că se continuă lista inginerilor care au intrat în Poliție la începutul anilor 90. Dancu Constantin, șeful IPJ Constanța, și-a început cariera în Poliție în 1991, chiar la biroul Poliției Rutiere, asta deși el terminase în 1986 Facultatea de Mecanică din Brașov, fără nicio competență în domeniul securității cetățenilor. Abia în 2002 a terminat Facultatea de Drept, la Spiru Haret în Constanța, o universitate celebră pentru că vindea diplome.

Gorj

Scaunul de șef al IPJ Gorj i-a revenit lui Dumitru Decebal Drăghiea, fiul prefectului de Mehedinți, Nicolae Drăghiea. Ce mică e lumea!

Șeful IPJ Gorj a studiat Academia de Poliție și și-a început cariera la Biroul de Investigații Criminale, apoi a trecut la combaterea criminalității organizate, în Craiova și ulterior în Mehedinți, județul condus de tatăl său.

PSnews.ro scria în mai 2016, că Ana Drăghiea (născută Roşca), soţia fostului prefect de Mehedinţi Nicolae Drăghiea, a devenit funcţionar public FĂRĂ concurs.

Harghita

La IPJ Harghita observăm o anomalie. Șeful IPJ Harghita este inspectorul-șef Mircea Ștefan Iordan. Acesta a studiat Academia de Poliție între 1999 și 2004, dar el deja în 1992 era agent operativ la serviciul arme din IPJ Harghita. Între 1995-2000 era agent operativ la serviciul rutier.

În primul rând, cum a putut să fie agent de poliție dacă el Academia a început-o abia în 1999, iar până atunci nu apar alte studii în CV-ul său. Și a doua problemă – cum a putut să facă și Academia de Poliție în București, dar și să lucreze cu normă întreagă în Poliție? Pentru că activitatea de polițist nu e oricum un job part-time. Ce facultate a făcut? La distanță? Avem toate motivele să ne îndoim serios de studiile sale.

Hunedoara

Hunedoara intră și ea pe lista inginerilor ajunși polițiști după 1989. Ovidiu Gabriel Bîrlea este șeful IPJ Hunedoara, însă în 1989 acesta a terminat Institutul Politehnic din Timișoara, obținând calificarea de inginer. Abia între 2001 și 2005 a studiat Facultatea de Științe Juridice, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Numai că în 1991, cu calificarea de inginer, acesta era ofițer specialist la IPJ Hunedoara pentru investigarea fraudelor. CV-ul lui Bîrlea nu explică și cum a intrat în Poliție sau dacă a făcut vreun curs de specializare pentru activitatea de polițist. În acest caz, putem afirma că el n-a avut nicio legătură cu Poliția și, tototdată, cât se pricepe un inginer la combaterea fraudelor?!

Ialomița

În Ialomita, cuvântul „transparență” este un cuvânt străin, pentru că Ivan Cristian, șeful IPJ Ialomița, nu s-a deranjat nici măcar să-și facă public CV-ul pe site-ul Poliției Române.

Însă trebuie să precizăm că în 2018, IPJ Ialomița, condus de Ivan, a dat dovadă de o uriașă incompentență în cazul jafurilor de la Sinești. Zeci de șoferi au fost jefuiți în dreptul acestei localități, iar polițiștii nu au luat niciun fel de măsuri și i-au lăsat pe oameni pradă hoților. Aceeași indolență și incomeptență pe care am văzut-o și în Caracal.

Olt

Cristian Voiculescu, fostul șef IPJ Olt, a studiat ASE, Facultatea de Management, iar 1995 era deja ofițer în IPJ Olt. În anul 2004 a trecut la biroul pentru investigarea fraudelor.

El nu a studiat niciodată vreo instituție de învățământ a Ministerului de Interne (așa cum arată CV-ul)

„Comisarul şef Cristian Voiculescu a mai ocupat funcţia de şef al IPJ Olt după ce, în octombrie 2017, i-a luat locul lui Cătălin Florescu, plecat în fruntea Şcolii de Perfecţionare a Poliţiştilor Slatina. A revenit pe postul de adjunct al IPJ Olt în aprilie 2018, când comisarul şef Ionuţ Sîrbu a fost numit şef al inspectoratului, însă a picat concursul pentru acest post din urmă, deşi era singurul candidat. Atunci, Voiculescu a revenit în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, de unde a plecat în momentul promovării”, după cum scrie realitateadeolt.net.

Potrivit unui articol publicat pe imperativ.ro, acesta ar fi luat nota 5,5. Potrivit unui articol publicat în 2013 de Antena 3, care cita agenţia Mediafax, Cristian Voiculescu se număra printre cei trei şefi de la IPJ Olt care au fost degradaţi în urma unor controale demarate de conducerea MAI, scrie adevarul.ro.

În prezent ocupă poziția de Inspector șef (împuternicit) Stan Alin Nicolae.

Sălaj

La IPJ Sălaj a fost numit șef pe Gabriel Marian Terheș, care, la râdul său, în 2018 a picat de două ori examenul pentru ocuparea funcției de șef al IPJ Sălaj. Într-un final, a fost împuternicit de Carmen Dan, ca în alte județe. A fost într-un final înlocuit cu Mihăilă Marius Florin.

Teleorman

Acasă la Liviu Dragnea, șeful IJP este Valentin Dumitrașcu, absolvent de Academie de Poliție. Dumitrașcu va rămâne în memoria colectivă pentru atacul dat la Rise Project, când jurnaliștii au anunțat că au găsit o valiză cu documente de la Teldrum. IPJ Teleorman a deschis imediat anchetă și le-a cerut jurnaliștilor să spună cine le-a dat documentele.

Conform siteurilor Inspectoratelor Județene de poliție, în Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Teleorman, au rămas pe poziție aceeași șefi.


Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!