Președintele PNL Iași și-a dat demisia, ca protest față de primirea în partid a lui Mihai Chirica

Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Președintele PNL Iași Marius Bodea și-a dat recent demisia din PNL, ca protest față de primirea în partid a lui Mihai Chirica. Biroul Permanent Judeţean al PNL Iaşi a aprobat, sâmbătă, candidatura lui Mihai Chirica la funcţia de primar al municipiului Iaşi, precum şi candidatura ministrului interimar al Mediului, Costel Alexe, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Deputatul Marius Bodea a scris, sâmbătă seara, pe Facebook, că susținerea fostului social-democrat Mihai Chirica, la Primăria Iași este „un mare pas înapoi pentru PNL.

„După ani de opoziție și revoltă împotriva lui Mihai Chirica, ca reprezentant ilustru al unei tipologii imorale de politician, vânzător de iluzii către populație, exponent al unui tip de politică desăvârșit pesedistă, fost vicepreședinte național al PSD, șef al filialei ieșene a PSD, ocupant tip de 18 ani sub domnia PSD la Iași a pozițiilor de Director Tehnic, Viceprimar și Primar, suntem puși în fața unei anomalii dezgustătoare de a-l susține, tocmai noi, liberalii, pentru un nou mandat. Această decizie este, în esență, o declarație de dragoste pentru PSD din partea șefilor PNL și o recunoaștere a competenței acestui partid și a liderilor săi, după ce decenii la rând i-am criticat, și care ne acoperă cu un strat gros de rușine, ce în final ni se va fi dovedit fatal. Domnul Chirica este exponentul a tot ceea ce detestăm noi mai mult la pesediști: amoralitatea, incompetența, abuzul și sfidarea” spune Marius Bodea pe rețeaua de socializare.

„Vina este a tuturor celor care, scriptic, figurând în opoziție în acești ani, au tăcut complice la faptele reprobabile ale actualul primar, au preferat mici și călduroase avantaje locale, ciugulind din mâna primarului. Aceeași vină o au și ceilalți parlamentari de Iași sau lideri ai partidelor de opoziție locală, care au lipsit cu desăvârșire în toți acești ani de la dezbaterea problemelor serioase ale Iașului, au lăsat întreaga luptă de opoziție pe umerii unui singur om, care, în felul acesta, nu a mai părut credibil, ci angrenat într-o luptă a lui personală (când, de fapt, trebuia să fie una colectivă, a unei majorități a comunității noastre)”, a mai scris Marius Bodea, care a precizat că nu se va înscrie în al partid.


Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!