Jurnalista Elena Lasconi va candida din partea USR la primăria orașului Câmpulung Muscel

Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

După o carieră în presă de 25 de ani, Elena Lasconi a anunțat că pleacă de la Pro TV pentru a candida la Primăria Câmpulung Muscel din partea USR.

„Eu iubesc Câmpulungul, renunţ la cariera mea pentru a aduce municipiul în secolul XXI şi a schimba viaţa oamenilor in bine. Refuz să mai fac parte din categoria oamenilor care se plâng de cine ne conduce. Vreau şi pot sa fac ceva cu adevărat important şi tocmai de aceea am nevoie de o echipă bună. Dacă voiam sa «bifez» o carieră politică era simplu să iau in calcul europarlamentarele sau alegerile parlamentare. Eu am ales Câmpulung, un oraş fără miză, pentru că iubesc oamenii de aici, tradiţia, istoria”, a spus aceasta, potrivit Știrile PRO TV.

Despre despărțirea de PRO TV a scris și pe pagina ei de Facebook: „Astăzi mă despart de familia mea (și nu spun vorbe mari), de prietenii mei și mă încearcă un sentiment contradictoriu. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie și îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoționată și hotărâtă să fac această shimbare pentru oamenii și locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel. Simt că e cea mai curajoasă decizie din viața mea dar și cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraș din România. #elenalasconi #campulungmuscel”.


Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!