Reacții după meciul dintre Sevilla și CFR Cluj (0-0)

Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Meciul dintre Sevilla și CFR Cluj, încheiat 0-0, din șaisprezecimilor Europa League a avut parte de un final tensionat, după ce în minutul 87 CFR Cluj a avut un gol anulat, ceea ce a provocat o criză de nervi antrenorului celor din Gruia, Dan Petrescu, care s-a prezenta la conferința de presă cu regulamentul în mână și a susținut că golul echipei sale a fost anulat în mod eronat. Arbitrul leton Andris Treimanis a anulat golul înscris de Adrian Păun pentru că în faza de dinainte Lacina Traore a atins mingea cu mâna.

Incredibil! Am dat un gol valabil. Nu e niciun henţ, nu e nimic. Am regulamentul aici, aş vrea să încep cu asta, că ar fi bine. <Nu se consideră că s-a comis o abatere atunci când mingea atinge mâna/braţul unui jucător ricoşând direct din capul, corpul sau piciorul unui alt jucător aflat în apropiere.> Deci regulamentul e clar. Arbitrul de centru trebuia să se ducă la VAR, se uita, dacă ştie regulamentul. Te uiţi la VAR dacă e o fază clară. S-a dus la o fază care nu era clară şi nu a fost clară.

Un gol clar. Dacă era în poarta noastră, nimeni nu se uita la VAR. Noi l-am marcat şi sunt frustrat, băieţii sunt frustraţi, nu au luat nicio primă, am alergat 12 kilometri, am venit patru ore cu avionul şi plecăm acasă frustraţi pentru că CFR Cluj trebuia să se califice. FC Sevilla este una dintre favoritele să câștige Europa League. Dar dacă noi ne calificam poate deveneam şi noi favoriți, dacă eliminam Sevilla. Şi meritam. Nu ştiu cine poate să-mi dea înapoi această calificare, nimeni.

Păun plângea, pentru că e nedrept. Astăzi a fost făcută o nedreptate mare şi îmi pare rău pentru băieţi. Restul, nu mai are rost să vorbim. Ce să mai vorbim, ce să mai spunem? Când am jucat cu Unirea Urziceni nici nu am trecut de centrul terenului, aici. În schimb, cu CFR am avut foarte multe ocazii. Poate ne egalau, nu ştiu, dar ar fi trebuit să lase golul. Nu se anulează un gol, în condiţiile în care nici nu te duci la VAR să te uiţi şi nu ştii ce s-a întâmplat acolo. Nu a fost ofasid de trei metri, te duci şi te uiţi, dacă ştii regulamentul te gândeşti că ai greşit. Plus cartonaşul roşu, multe galbene, n-am înţeles nimic.

Sunt foarte supărat pe tot ce s-a întâmplat şi nimeni nu o să-mi dea asta înapoi nicodată, nimeni! Când mai ajungem noi aici? M-a deranjat că nu a fost henţ, regulamentul spune, nu eu. Să-l citescă! Cine ne dă nouă ceva, acum? Nimeni. Poate ne dă cineva o primă, cineva din Europa. Nu se poate să fim aşa eliminaţi pe o greşeală majoră!

Nici în România nu am avut vreun arbitraj bun, mă aştept şi în România să fie la fel. Dar asta e. Când eşti echipă mare şi ai rezultate, deranjezi. Astăzi sunt foarte, foarte supărat şi orice aş zice acum la cald nu e bine pentru mine şi ar fi bine să nu vorbesc prea mult. Nu avem nicio şansă la titlu”, a declarat Petrescu, la conferința de presă.

Presa din Spania a scris și ea pe marginea conferinței ținută de Dan Petrescu după încheierea partidei dintr cele două formații.

Antrenorul românilor de la CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost extrem de nervos după decizia arbitrului de a anula golul echipei sale. Acesta a afirmat că golul a fost anulat pe nedrept și că echipa sa merita victoria, pentru că a înscris un gol valabil.

Petrescu a mai spus că jucătorii săi plângeau ca niște copii în vestiar și că dacă ar fi fost 3-0 pentru Sevilla, ar fi fost altceva. Acesta a adăugat că Sevilla nu avea nevoie de acest cadou., scriu cei de la Marca.

La Vanguardia notează: Dan Petrescu își strigă furia după golul anulat. Antrenorul CFR-ului a fost foarte nervos joi seara, din cauza deciziei arbitrului de a anula golul echipei sale, gol care ar fi însemnat 0-1 și calificarea CFR-ului în optimile Europa League, după 1-1 în tur.

Antrenorul român a spus, în sala de conferințe, că golul a fost valabil, atât timp cât arbitrul, Andris Treimanis, nu ar fi trebuit să asculte indicațiile din camera VAR (n.r. ci trebuia să meargă să vadă faza).

Potrivit lui Adrian Porumboiu, articolul din care a citit Dan Petrescu este unul mai vechi și cei din staff-ul clujenilor sunt vinovați: Îmi pare rău de Dan. Da, e frustrant și cei de la CFR meritau să se califice. Au făcut un joc excelent și au avut motive de supărare. Credeau că au avut un gol anulat în mod eronat. Dar decizia VAR a fost una corectă. Dan a fost pus într-o situație jenantă! El venea cu niște date care nu erau de actualitate! Citea ceva ce nu mai e actual. Trebuia să fie pus la punct cu ultimele precizări stabilite de FIFA și UEFA în legătură cu acțiunea VAR, care se prelungește când e vorba de henț și-n afara careului. Dar nu e vina lui. E vina celor din staff, care l-au dezinformat. Trebuiau să nu-i de hârtii care nu explică decizia. A fost o decizie corectă. Vrem sau nu, adevărul e unul singur. A fost henț!, a declarat Adrian Porumboiu la GSP LIVE.


Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!