Consilierul local PNL din Iași Etienne Ignat cere explicații lui Orban pentru susținerea Chirică la locale

Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Consilierul local PNL din Iași Etienne Ignat a transmis, duminică, o scrisoare deschisă conducerii partidului în care îi cere explicații lui Ludovic Orban privind susținerea candidaturii lui Mihai Chirică la alegerile locale, transmite Mediafax.

„Domnule președinte, Ludovic Orban, la Iaşi, mi-am câștigat dreptul la democrație în instanţă. Timp de aproape patru ani, primarul Mihai Chirica ne-a blocat dreptul la orice inițiativa în consiliul Local, într-un mod total nedemocratic. Această situație mă mâhnește profund, pentru că nu ştiu cum pot, sau cum voi putea explica electoratului PNL, ca deodată, acest primar care a făcut abuz de putere, care nu a respectat legea, ar putea fi un posibil coleg de partid. Auzim in fiecare zi in mesajele date de către liderii partidului, ca PSD blochează în parlament propunerile legislative inițiate de PNL. Va întreb domnule preşedinte, cu ce e diferit primarul de la Iaşi, Mihai Chirica, candidat PSD la primărie în 2016 şi susţinut de PSD din pixul lui Dragnea faţa de comportamentul toxic pe care îl tot blamăm?”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă conducerii PNL.

Partidul Național Liberal a stabilit susținerea candidaturii primarului din Iași, Mihai Chirică, pentru un nou mandat, fapt cre a produs nemulțumiri mai multor liberali. Președintele PNL, Ludovic Orban, precizează că Mihai Chirică nu ma are treabă cu PSD de mai bine de trei ani.


Distribuie mai departe
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!